‘LEX’ Arhive
SED LEX: Parchetul să tragă la răspundere pe cei vinovaţi de siguranţa cetăţeanului
Biroul Executiv al Alianței Naționale a Sindicatelor Bugetarilor SED LEX, care are în componență Federația Națională a Sindicatelor Polițiștilor SED LEX, analizând situația creată în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care este nevoit să atragă resursă umană din surse externe pentru a putea acoperi deficitul de personal și să-și poată îndeplini funcția de siguranță [...]
Trei băimăreni reţinuţi după scandalul de pe strada Păltinişului
Trei persoane au fost reţinute după scandalul înregistrat, la sfârşitul săptămînii trecute, pe strada Păltinişului din Baia Mare. Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Maramureş arată că în urma investigaţiilor efectuate de poliţişti, trei băimăreni (în vârstă de 41, 42 şi 53 de ani), bănuiţi de generarea stării conflictuale, au fost reţinuţi pentru 24 de [...]
Nedreptate îndreptată de instanţă. „Electrica” obligată să plătească daune
Un „şef” a făcut abuz în 2015, atunci când a modificat nelegal actul adiţional la contractul individual de muncă al angajatului. Asta reiese din decizia instanţei prin care se corectează abuzurile făcute în 2015. Mai mult, societatea s-a ales şi cu o pagubă destul de mare. Responsabil pentru toate acestea este Emil Merdan, fost preşedinte al Consiliului de Administraţie şi [...]
Poliţist ameninţat cu securea în Şomcuta Mare. Agresorul a fost trimis în judecată
A ajuns pe mâna judecătorilor pentru că a ameninţat cu securea un poliţist care-şi desfăşura activitate în Şomcuta Mare şi a distrus autospeciala Poliţiei. Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului MOLDOVAN ANGHEL PAUL, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea [...]
Sute de locuri la unităţi de învăţământ pentru jandarmi
Pentru admiterea 2016 în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne, Jandarmeriei Române i-au fost alocate în vederea scoaterii la concurs, următoarele locuri: Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti: – 14 locuri alocate Jandarmeriei Române la Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative, pentru învăţământul cu frecvenţă – [...]
Facturi false pentru concentrat cuprifer. Percheziţii în Maramureş
Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează cercetări într-o cauză penală având ca obiect săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. În cursul zilei de azi, 13 aprilie 2016, pe baza autorizaţiilor emise de către instanţă, sub coordonarea procurorilor, ofiţeri de [...]
Chiorean prins cu acte false la Serviciul de Înmatriculări
Un maramureşean a fost depistat cu documente falsificate la ghişeul Serviciului de Înmatriculări, unde s-a prezentat pentru transcrierea unui autovehicul. Acesta este dintr-o localitate din Ţara Chioarului. Intr-un comunicat se arata ca in data de 8 aprilie, s-a prezentat la ghiseul de inmatriculari al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor [...]
Verdict în cazul lui Alexandru Pârjol şi Gheorghe Vişovan
Misiunea grea pentru judecătorii de la Curtea de Apel Cluj. După lungi deliberări au decis ce pedeapsă merită Gheorghe Vişovan, fost primar al comunei Rozavlea, precum şi directorul societăţii băimărene IMI SA şi inspectorul de şantier. Alexandru Pârjol obligat, prin sentinţă, să muncească în Baia Mare fără bani, ci din calitate de condamnat cu suspendare, situatie similara [...]
Cercetat pentru furt dintr-un internat şcolar
Bănuit de furt, identificat de poliţişti. Este cazul unui tânăr din localitatea Trestia. Acesta este bănuit că ar fi sustras din camera unui cămin bunuri în valoare de 800 de lei. Ieri seară, poliţiştii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Baia Mare au fost sesizaţi cu privire la comiterea unui furt. Persoana păgubită, o tânără, in varsta de 16 ani, a [...]
Tâlhărie în loc de amor
În urma activităţilor de cercetare şi documentare efectuate, poliţiştii Biroului de investigaţii criminale au identificat şi reţinut pentru 24 de ore, doi băimăreni bănuiţi de comiterea unei tâlhării. Cercetările continuă. La data de 08 aprilie a.c., un băimărean a sesizat poliţia că a fost victima infracţiunii de tâlhărie. El a declarat că în seara anterioară, a [...]
Şapte inculpaţi din „accidentul” la telefon
Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au dispus, la data de 8 aprilie, punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva a şapte persoane care săvârşit acţiuni de înşelăciune. Şirul faptelor ilicite începe de la „un telefon” care a dus la înşelăciune. Într-un comunicat de presă se arată că s-a început urmărirea penală pentru inculpatul BRADEA [...]
Incendiu în balcon
Pompierii Detașamentului ”Căpitan Marchiș Adrian” Baia Mare au acționat în această dimineață la localizarea și lichidarea unui incendiu. Focul a izbucnit în balconul unui apartament situat într-un bloc de pe strada Oituz din municipiu. Ca urmare a intervenției prompte a pompierilor militari, a fost impiedicată extinderea flăcărilor la acoperiș, iar pagubele au fost minore. [...]
Lăpuşeni evacuaţi din calea apelor
În 9 aprilie, în jurul orei 19.00, dispeceratul I.S.U. Maramureș a fost anunțat despre faptul că în orașul Târgu Lăpuș în urma unor ploi abundente există riscul ca mai multe gospodării să fie inundate. A fost alertat tot personalul Pichetului de Pompieri Târgu Lăpuș. În zona lacului de agrement Lighet exista posibilitatea ca 10 locuințe, în care se aflau 20 de persoane, să [...]
Alcool aşteptat în Marea Britanie – confiscat la Petea
Polițiștii de frontieră au descoperit într-un autocar condus de un cetățean român, peste 423 de litri de alcool fără documente legale. În data de 8 aprilie a.c., în jurul orei 13.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, jud. Satu Mare, s-a prezentat pentru a ieși din România cetățeanul român Nicolae C., în vârstă de 53 de ani. Acesta conducea un autocar marca Mercedes, [...]
CONCURENŢĂ. 135 de candidaţi pentru un post de poliţist
Peste 26.000 de persoane s-au înscris la concursul pentru ocuparea posturilor de agenți de ordine publică organizat pentru completarea deficitului de personal existent la nivelul Poliției Române. Inscrierile s-au încheiat vineri, 8 aprilie, iar toate posturile de agenți de ordine publică destinate angajărilor din sursă externă urmează să fie ocupate în urma concursului ce va fi [...]
Judecătorul Stamate, preşedinte BEJ
Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Maramureş are preşedinte. Astăzi, 8 aprilie, în şedinţă publică, preşedintele Tribunalului Maramureş a procedat la desemnarea, prin tragere la sorţi, a preşedintelui şi locţiitorului Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană. Tot prin tragere la sorti au fost desemnati şi preşedinţii şi locţiitorii birourilor electorale de [...]
Oameni de afaceri suspecţi într-un caz de spălare de bani
În 5 aprilie procurori din cadrul D.I.I.C.O.T -Biroul Teritorial Neamţ au efectuat un număr de 51 de percheziţii pe raza județelor Neamț, Ilfov, Giurgiu, Călărași, Dâmbovița, Dolj, Galați, Buzău, Vrancea, Prahova, Iași, Suceava, Hunedoara și Maramureș şi a municipiului Bucureşti într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea [...]
Incendii la Valea Chioarului, Borşa şi Copalnic
Pompierii maramureșeni au intervenit, marti, pentru lichidarea unor incendii de vegetație uscată în Copalnic Mănăștur, Borșa, Valea Chioarului, Bogdan Vodă. În total au ars circa 2, 5 hectare de pădure și 10 hectare de pășune împădurită și circa 21 de hectare de vegetație uscată. Tot ieri, au mai fost anunțate două incendii de vegetație uscată la Borșa ”la releu” [...]
Locuinţe în flăcări la Moisei
Zi de foc în 5 parilie pentru pompierii maramureșeni. Nu mai puțin de şapte incendii au izbucnit în județul Maramureș. La Moisei, la orele amiezii, a fost semnalat un incendiu în curtea unui cetățean. Flăcările au mistuit o casă din lemn în suprafață de 50 de metri pătrați, un adăpost de animale în suprafață de 20 de metri pătrați și 10 metri cubi de lemn. Din cauza [...]
Sentinţa care îl frământă pe Alexandru Pârjol, director IMI SA
Misiunea grea pentru judecătorii de la Curtea de Apel Cluj. Acestia nu reusesc sa se decida ce sentinta sa dea intr-un dosar legat de fraudă cu fonduri europene in care sunt implicati trei maramureseni. Este vorba de nereguli constatate de procurori la efectuarea unei lucrări de alimentare cu apă. Aceasta este lucrarea care i-a băgat în „belele” pe Alexandru Pârjol, director IMI SA, [...]