Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 21 noiembrie 2024

‘ECONOMIC’ Arhive

Circulația ovinelor și caprinelor – monitorizată

Circulația ovinelor și caprinelor – monitorizată

În perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), prin intermediul structurilor de control de la nivel naţional, a demarat controalele tematice specifice, pentru a asigura cetăţenilor un comerţ cu alimente sigure. La aceste acţiuni vor participa toţi medicii veterinari din cadrul Direcţiilor [...]

Cursuri „Atelierele ILBAH”, în vestul țării

Cursuri „Atelierele ILBAH”, în vestul țării

Cursurile școlii „Atelierele ILBAH”, desemnată cel mai bun centru de calificare și formare profesională, se pot urma acum și în Cluj. Vestul țării poate, de acum, să se formeze ori perfecționeze profesional în domenii precum design, fashion, cooking, organizare de evenimente, arte vizuale, grafică și proiectare, comunicare & online marketing, business și management, dar [...]

Baia Sprie – candidatura pentru Campionatul Mondial de Tineret și Juniori – Orientare Schi 2021

Baia Sprie – candidatura pentru Campionatul Mondial de Tineret și Juniori – Orientare Schi 2021

Primăria Orașului Baia Sprie a găzduit luni 4 martie, întâlnirea de lucru privind depunerea candidaturii Orașului Baia Sprie, în parteneriat cu Federația Română de Orientare, CS Spria Baia Sprie, CSS Baia Sprie și NORD Baia Mare, la organizarea celor mai importante competiții ale Federației Internaționale de Orientare-Schi din anul 2021. Orașul Baia Sprie iși va depune [...]

Copiii și tineri cu nevoi speciale, la Jocurile de iarnă

Copiii și tineri cu nevoi speciale, la Jocurile de iarnă

Copiii și tinerii cu nevoi speciale din programele Fundației Hope and Homes for Children, cei din programele Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Maramureș, Asociațiilor ASSOC și Esperando și din Centrul de Zi pentru Copii și Tineri cu Nevoi Speciale „Luchian” din Baia Mare au așteptat cu nerăbdare să participe și în acest an la Jocurile [...]

Din 4 martie, cinci zboruri din Baia Mare

Din 4 martie, cinci zboruri din Baia Mare

Începând cu data de 4 martie, Compania Națională TAROM își modifică programul de zbor pentru Baia Mare și Satu Mare, iar aeronavele TAROM vor opera cinci zile pe săptămână de pe ambele aeroporturi, către București și retur. Reprezentanții TAROM au arătat că, în demersurile lor, contează pe o dezvoltare echilibrată ale celor două rute, având în vedere că aeroporturile de [...]

Cărți de specialitate despre arborii protejați din Maramureș

Cărți de specialitate despre arborii protejați din Maramureș

Iubitorii de natură au la îndemână două cărți științifice. „Comori ale patrimoniului natural maramureșean” și „Academia română și biodiversitatea maramureșeană” sunt cele două cărți scrise de inginerul Marcian Bîrda și profesorul Ioan Nădișan. Autorii, au avut șansa să facă parte dintr-o comisie de specialitate inițiată de Consiliul Județean de Ocrotire a [...]

47 de standuri la expoziția de ovine. Fermierii au fost premiați

47 de standuri la expoziția de ovine. Fermierii au fost premiați

47 de standuri au fost amenajate la cea de-a XII-a ediție a „Expoziției de ovine și caprine”, organizată de Asociația Județeană a Crescătorilor de Ovine și Caprine „Maramureșul”. Evenimentul din acest an s-a desfășurat la Ocna Șugatag, unde au participat zeci de crescători de ovine din tot judeţul. „ Edițiile precedente au fost organizate la Șomcuta Mare, dar iată că, [...]

Expoziție de ovine – la sfârșit de săptămână

Expoziție de ovine – la sfârșit de săptămână

Crescătorii de ovine și caprine vor primi premii pentru cele mai frumoase exemplare pe care le au în ferme. Recompensele vor fi acordate la cea de-a XII-a ediție a Expoziției de ovine și caprine. Evenimentul este organizat, duminică, 21 octombrie, de către Asociația Județeană a Crescătorilor de Ovine și Caprine „Maramureșul”.   ”Dacă edițiile precedente au fost [...]

Credit bancar pentru reabilitarea unor drumuri județene

Credit bancar pentru reabilitarea unor drumuri județene

70.000.000 de lei este valoarea creditului pe care vrea sa-l acceseze Consiliul Județean Maramureș. Suma este necesară pentru a acoperi cheltuielile necesare reabilitării unor porțiuni de drum județean.   100 de kilometri de drum județean va fi reabilitat începând cu 2019. Este vorba de patru tronsoane de drum. Investițiile vor fi derulate prin Programul Național de [...]

Modificare de tarife pentru racordarea la rețeaua de gaze

Modificare de tarife pentru racordarea la rețeaua de gaze

Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat, joi, noile tarife de racordare la sistemele de distribuţie a gazelor naturale. În prezent, branşarea şi avizarea branşării se tarifează cu 1.500 până la 5.000 de lei, în funcţie de complexitatea lucrărilor. Noile tarife stabilite acum de ANRE sunt maximale şi pornesc de la [...]

Greu de ucis – VII. Doru Leșe a învins iar Electrica

Greu de ucis – VII. Doru Leșe a învins iar Electrica

A învins iar societatea Electrica Distribuție Transilvania Nord SA într-un proces prin care a contestat decizia de concediere. Acum conducerea societății va trebui să-l repună în funcție. Este cazul fostului deputat Doru Leșe, care, la începutul acestui an, a fost informat că postul pe care-l deținea în cadrul Electrica Distribuție Baia Mare a fost „desființat”, iar contractul [...]

Nou în Maramureș: S-a înființat Asociația Întreprinzătorilor

Nou în Maramureș: S-a înființat Asociația Întreprinzătorilor

Joi, 14 iunie, în Maramureș, s-a lansat o organizație non-profit, al cărei scop este de a susține dezvoltarea economico-socială a județului Maramureș. Asociația Întreprinzătorilor Maramureș (AIM) este constituită din 31 de societăți comerciale cu capital integral românesc, cu sediul în Maramureș, iar președintele acesteia este prosperul om de afaceri: Ovidiu Goga. AIM [...]

15 milioane de lei pentru lucrările la aeroport

15 milioane de lei pentru lucrările la aeroport

În ședința de Guvern de miercuri, 16 mai, Guvernul României a alocat județului Maramureș încă 15 milioane de lei pentru lucrările la Aeroportul Internațional. Suma totală primită într-un singur an de județul nostru, pentru plata în continuare a lucrărilor efectuate la Aeroportul Internațional ”Maramureș” a ajuns, în acest fel, la 75 de milioane de lei. De la începutul [...]

Bătălie pe „câmp electric” între Leșe și Electrica

Bătălie pe „câmp electric” între Leșe și Electrica

A fost „plimbat” prin funcții ca un măr în ciur până când au reușit să-l dea la o parte. Este cazul fostului director al societății Electrica Distribuție Baia Mare, Doru Leşe. Faptul că acesta este un specialist în domeniu este certificat de documentele de studii absolvite, Leșe fiind singurul doctor în inginerie electrică din Maramureș, însă calitățile profesionale i-au [...]

Primăriile primesc bani de la guvern

Primăriile primesc bani de la guvern

Guvernul României a aprobat suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2017 pentru susținerea sistemului de protecție a copilului și susținerea centrelor publice pentru persoanelor adulte cu handicap, cu suma de 239.880 mii lei. Prefectul Vasile Moldovan a declarat că suma a fost alocată din Fondul de rezervă bugetară [...]

Uleiul din Șomcuta, presat la rece, prezentat în Italia

Uleiul din Șomcuta, presat la rece, prezentat în Italia

Succesul asocierii producătorilor italieni, sursă de inspirație în cadrul proiectului FoodChains 4 Europe. Asta se poate spune după ce echipa de implementare a proiectului FoodChains 4 Europe - FC4EU (Lanțuri alimentare pentru Europa) finanțat prin Programul Interreg Europe, a avut ocazia să cunoască regiunea Emilia Romagna (Italia) şi provocările acesteia în domeniul inovării [...]

„Innovation IT” 2017, eveniment business unic și inovator în Maramureș

„Innovation IT” 2017, eveniment business unic și inovator în Maramureș

Ajuns la cea de a III-a ediţie, „Innovation IT”, organizat de One-IT, a devenit treptat un eveniment de referință regională pe segmentul IT. Acesta a avut loc Joi, 16 noiembrie 2017, la Eurohotel Baia Mare şi a găzduit peste 130 de invitaţi de seamă, clienţi business ai One-IT. Cu sprijinul partenerilor a fost posibilă conectarea mediului business local cu noile tendințe din [...]

Delegație din Maramureș – la Bruxelles și Londra. CJ vrea să promoveze produsele tradiționale

Delegație din Maramureș – la Bruxelles și Londra. CJ vrea să promoveze produsele tradiționale

Produsele tradiționale din Maramureș vor fi promovate la Bruxelles și Londra cu prilejul unor deplasări ce vor fi făcute în următoatea prerioadă, spune Gariel Zetea, președintele Consiliului Județean (CJ) Maramureș. Zetea a participat la Ziua Națională a Produselor Agroalimentare Românești, în organizarea Direcției pentru Agricultură Județeană (DADR) Maramureș. Evenimentul [...]

Proiect european implementat în Baia Sprie

Proiect european implementat în Baia Sprie

Primăria orașului Baia Sprie a lansat proiectul „Măsuri inovative de ocupare și combatere a sărăciei și ecluziunii sociale”. La eveniment au participat Tiberiu Barkoczi viceprimarul orașului, Alin Bozga, directorul economic al Primăriei Baia Sprie, reprezentanții partenerilor de proiect Annamaria Hitter (Colegiul Tehnic de Transporturi Auto Baia Sprie), Romana Oneț (Asociația [...]

Bani alocați pentru localitățile afectate de furtuni

Bani alocați pentru localitățile afectate de furtuni

Peste 36 de milioane lei au fost alocate de guvern pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse de furtuni, printr-o hotărâre adoptată, zilele trecute, în ședința. Vor fi reparate sau refăcute 16 spitale, 23 de dispensare, Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara, 251 de școli și grădinițe, sedii de poliție, unități de cult. Autoritățile locale din 10 [...]

 Page 2 of 7 « 1  2  3  4  5 » ...  Last »