‘SOCIAL’ Arhive
Vacanţă în prag de alegeri parlamentare
Guvernul le pregătește românilor încă o zi liberă. Este vorba de 2 decembrie și asta pentru că, prin lege, două dintre zile, Sfântul Andrei şi 1 Decembrie (Ziua Naţională a României) , sunt deja libere şi acestea sunt în mijlocul săptămânii. Săptămâna trecută s-a promulgat legea prin care ziua de 1 iunie, când se celebrează Ziua Copilului, este declarată zi de [...]
7 medalii în palmaresul Prodance 2000, la Napoca Dance Festival
Un loc 1, patru locuri 2 și două locuri 3 sunt cele șapte prezențe pe podium bifate de perechile de la Prodance 2000 la Napoca Dance Festival, concurs național de dans sportiv care a avut loc la Cluj Napoca. Școala de dans băimăreană adună astfel în palmaresul acestui an 97 de medalii din cele 193 de finale în care perechile de la Prodance 2000 s-au calificat în 2016. În 19 [...]
Hramul Paraclisului Episcopal din Baia Mare
Luni, 21 noiembrie, sărbătoarea Intrarea în biserică a Maicii Domnului, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în Paraclisul Episcopal din Baia Mare, cu ocazia hramului. Din sobor au făcut parte Arhim. Dr. Casian Filip, ecleziarhul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime“ din Baia Mare, Arhim. Dr. Macarie Motogna, egumenul Mănăstirii [...]
Proiecte româno-ucrainene: Noi puncte de trecere a frontierei şi pod peste Tisa, la Teceu
Prefecții județelor Maramureș și Satu Mare s-au întâlnit cu ministrul infrastructurii din Ucraina pentru a discuta problema înlesnirii legăturilor între cele două țări. Ucraina a demarat un proces de reabilitare a principalelor magistrale rutiere, în contextul în care un procent important de drumuri se află într-o stare avansată de degradare, iar pentru acest an s-a avut în [...]
Zetea: ”Visit Maramureş” – o aplicaţie inedită destinată turiştilor
Maramureşul este un teritoriu încărcat de poveşti, de obiceiuri care încă perpetuează şi de oameni calzi şi primitori, care oricând sunt bucuroşi de oaspeţi. Obiectivele turistice din Maramureş au devenit din ce în ce mai căutate şi au atras turişti din toate colţurile lumii. Având în vedere numărul crescut de turişti şi evoluţia tehnologiei moderne datorită căreia [...]
Parastas la 40 de zile după IPS Justinian – în 8 decembrie, la Mănăstirea Rohia
Duminică, 20 noiembrie, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la nivelul întâi al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, înconjurat de un sobor alcătuit din preoţii slujitori şi diaconi ai Centrului Eparhial şi Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare. Este prima Sfântă Liturghie Arhierească oficiată [...]
Ziua Porților Deschise la Arena Zimbrilor
Vicecampioana României la rugby, C.S.M.Știința Baia Mare, deschide porţile tuturor celor care doresc să afle mai multe despre locul în care îşi desfăşoară mare parte din activitate. Joi, 24 noiembrie, de la ora 11.00, cu ocazia finalizării lucrărilor de modernizare și amenajare parcare la Complexul Sportiv Arena Zimbrilor, vicecampioana României la rugby, C.S.M.Știința Baia [...]
Tinere interesate de carieră în Poliţie. Rezultate concurs încadrare directă
Tot mai multe tinere sunt interesate să facă o carieră în Poliţie. Asta reiese după concursul organizat de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş pentru încadrare din sursă externă. Rezultatele arată că tinerele au obţinut rezultate bune la concurs. IPJ a publicat lista cu rezultatele la proba scrisă obținute de candidații înscriși, la concursul pentru ocuparea a [...]
Luni, creştinii sărbătoresc „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”
Luni, 21 noiembrie, credincioşii sărbătoresc "Intrarea în biserică a Maicii Domnului". Cei care postesc au dezlegare la peşte. PS dr. Justin Sigheteanul liturghiseşte şi predică la Paraclisul Centrului Eparhial din Baia Mare, cu ocazia hramului. În această zi de mare sărbătoare, părinţii Ioachim şi Ana, ţinându-şi făgăduinţa au venit să aducă în Biserica cea Mare, [...]
PREMIU PENTRU CJ MARAMUREŞ. Zetea: Munca noastră a fost apreciată la Gala Turismului Românesc
Unul dintre cele mai reprezentative proiecte implementate de Consiliul Judeţean (CJ) Maramureş, ”Circuitul Bisericilor de lemn din Transilvania de Nord” a fost premiat în cadrul Târgului de Turism al României, pentru realizările remarcabile ce contribuie la dezvoltarea și promovarea turismului. Gabriel Zetea, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, alături de cei doi [...]
Traficul rutier prin P.T.F. Sighetu Marmației a fost reluat
În data de 18 noiembrie 2016, începând cu ora 21.00, autoritățile de frontiera ucrainene au informat ITPF Sighetu Marmaţiei că traficul rutier prin punctul de frontieră de la graniţa comună PTF Solotvino(Ucraina)-PTF Sighetu Marmației (Romania) a fost reluat. PTF Sighet Conducerea ITPF Sighetu Marmației a luat măsuri de fluidizare a traficului, a fost suplimentat personalul care [...]
Se editează o monografie-album a Catedralei Episcopale “Sfânta Treime”
Vineri, 18 noiembrie, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a avut prima întâlnire de lucru, după constituire, cu colectivul redacţional care se ocupă de editarea Monografiei-album a Catedralei Episcopale “Sfânta Treime” din Baia Mare sub directa îndrumare şi coordonare a Preasfinţiei Sale. Întâlnirea de lucru a avut loc în sala „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din [...]
Incompatibilitate la Inspectoratul Teritorial de Muncă
Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat faptul că ANTON PETRU MUREȘAN, șef serviciu în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Maramureș, s-a aflat în stare de incompatibilitate în anii 2007, 2008, 2011-2013. ANI arată că în perioada menţionată, Mureşan a desfăşurat, concomitent cu exercitarea funcției de inspector de muncă (funcționar public), şi, în [...]
Colaborare între Maramureş şi Coreea de Sud
Asociația Culturală și de Business Open Bridge Consortium din Cluj Napoca, prin reprezentantul acesteia, Park Lae Weon, precum și Directorul Centrului de business coreean din Frankfurt, Hyunsu Ku s-au întâlnit cu autoritățile județene și locale pentru a analiza oportunitățile de colaborare pe plan economic în regiunea de Nord-Vest. Întâlnirea a avut loc la Palatul Administrativ [...]
VisitMaramureş – aplicaţie lansată la Târgul de Turism al României
Ediţia de toamnă a Târgului de Turism al României se desfăşoară zilele acestea în pavilioanele Romexpo din Bucureşti. Târgul reuneşte cele mai mari companii din domeniu care îşi prezintă ofertele pentru pasionaţii de turism cultural, turism de tratament, rural sau de business. La deschiderea oficială au participat Costin Borc, viceprim-ministru, ministrul Economiei, Comerţului [...]
P.S. Iustin Sigheteanul a îndemnat preoţii să nu neglijeze activităţile cu tinerii
Miercuri, 16 noiembrie, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul s-a întâlnit cu responsabilii de catehizare din protopopiate şi cu preşedinţii sau reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale pentru tineri din cadrul Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, care a avut loc în sala „Sfântul Iosif Mărturisitorul” de la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia [...]
Liviu Tăut – în conflict de interese. A fost sesizat Parchetul
Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat existența indiciilor privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese de către TĂUT IOAN-LIVIU, fost rector (împuternicit) al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București. În exercitarea atribuțiilor de serviciu, a semnat și aprobat mai multe documente [...]
„Drumului Nordului” a ajuns la ADR. Vezi pe unde trece şi cât costă investiţia
Consiliul Judeţean Maramureş a depus miercuri, 16 noiembrie, la Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest, documentaţia în vederea promovării spre finanţare a proiectului „Reabilitarea Drumului Nordului – Maramureş, etapa I”. Proiectul, care va fi finanţat prin POR 2014-2020, Axa prioritară 6, prioritatea de investiţii 6.1, Îmbunătăţirea Infrastructurii Rutiere de [...]
„Dar din darul lui Dumnezeu” pentru bătrânii Centrului din Baia Sprie
De 8 ani, preotul Dumitru Iuga din Parohia Săcel I, Protopopiatul Vişeu, a obţinut binecuvântarea P.S. Iustin Sigheteanul pentru a derula Programul social-filantropic „Dar din darul lui Dumnezeu”. A fost o binecuvântare roditoare, pentru că în aceşti ani, credincioşii din Săcel au adunat şi donat peste 150 de tone de alimente la bătrâni şi copii neajutoraţi, la mănăstiri [...]
Schimbare în spitale: Concurs pentru şefia secţiilor şi manageri incompatibili cu funcţiile politice
Guvernul a adoptat astăzi Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, care aduce schimbări importante în privința selectării managerilor unităților sanitare publice, prin eliminarea restricțiilor privind participarea la concurs și deschiderea competiției în selectarea celor mai competenți directori. Prin [...]