Posts Tagged ‘catalin chereches’
Cherecheș trimis în judecată. Al II-lea dosar. Sechestru pe bunuri
Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare, a fost trimis în judecată într-un nou dosar. Într-un comunicat de presă se arată că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA)– Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților: CHERECHEȘ CĂTĂLIN, în calitate de deputat în Parlamentul României (până la [...]
Cherecheș a vorbit despre toleranță după ce și-a recăpătat scaunul de primar
Cătălin Cherecheș a primit girul judecătorilor pentru a-și putea exercita atribuțiile de primar al municipiului Baia Mare. Curtea de Apel Cluj a admis contestația primarului suspendat (prin ordin al prefectului) la o decizie a Tribunalului Cluj. Curtea de Apel Cluj arată că a fost înlăturată din conținutul măsurii preventive a controlului judiciar obligația de a nu exercita [...]
Cherecheș a dat un interviu și o masă unor jurnaliști olandezi. Aceștia l-au prezentat ca etalon de corupție
Luna trecută, reporterul Jenne Jan Hotland și fotograful Jap Arriens, de la publicația olandeză „de Volkskrant”, au venit în documentare în Baia Mare, după ce relataseră de la protestele anti-corupție din București. Baia Mare i-a atras prin prisma senzaționalului presupus de faptul că un primar corupt a fost reales cu 70%. Susțineau că nu pot înțelege această [...]
Curtea de Apel a respins contestația lui Cherecheș
Cătălin Cherecheș, primarul ales al municipiului Baia Mare și suspendat prin ordin al prefectului, a contestat decizia Tribunalului Cluj din 27 ianuarie 2017 prin care se menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată și măsura prin care i se interzice să exercite funcția în legătură cu care este acuzat, adică cea de primar. Prin decizia dată joi, 9 februarie, Curtea [...]
Cătălin Cherecheş ţinut departe de Primăria Baia Mare
Cătălin Cherecheş este ţinut departe de Primăria Baia Mare. Acesta nu îşi va putea prelua atributiile de primar al municipiului Baia Mare asa cum isi doreste. Magistratii clujeni au decis astazi sa mentina masura controlului judiciar impusa anul trecut precum si obligativitatea de a nu-si prelua atributiile de la primarie. "În baza art.362 al.2 rap. la art.208 C.p.p., menţine măsura [...]
Cherecheş scos din arest la domiciliu
Magistraţii de la Tribunalul Cluj au decis scoaterea lui Cătălin Cherecheş, primarul din Baia Mare suspendat din funcţie, din arestul la domiciliu. Decizia a fost luată astăzi de magistraţii pe masa cărora a ajuns dosarul în care Cherecheş este acuzat de luare de mită în formă continuată. Cherecheș poate ieși din casă, dar nu are voie să părăsească ţara. Prin noua [...]
Cum îşi pregăteşte Cherecheş apărarea în dosarul de luare de mită
Cătălin Cherecheş, primarul de Baia Mare (suspendat din funcţie prin ordin de prefect), este în arest la domiciliu din 10 august. În 20 mai, Cherecheş a fost trimis în judecată pentru infracţiuni de corupţie (luare de mită în formă continuată), dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Maramureş şi apoi strămutat la Tribunalul Cluj. Până acum s-au stabilit trei [...]
Cherecheş ar putea lipsi de la vecernia din biserica „Sf. Nicolae”
Participarea lui Cătălin Cherecheş, primarul de Baia Mare suspendat din funcţie, la vecernia solemnă din ajun de Sfântul Nicolae este la mâna instanţei. Cu toate că Tribunaul Cluj a admis cererea de încuviinţare pentru a părăsi domiciliul, decizia a fost contestată. În 28 noiembrie, Tribunalul Cluj, Cherecheş a admis cererea formulată de inculpatul Cătălin Cherecheş "pentru [...]
Două ore de „libertate” pentru Cherecheş
Timp de două ore are voie să iasă din arestul de la domiciliu Cătălin Cherecheş, primarul de Baia Mare, suspendat din funcţie. Cherecheş a cerut încuviinţarea instanţei pentru a părăsi domiciliul. Cererea a fost formulată la Tribunalul Cluj, unde se judecă procesul în care primarul suspendat este acuzat de luare de mită. Conform deciziei date de Tribunalul Cluj, Cherecheş va [...]
Gorghiu: Doamna Cherecheş are o bună reputaţie
Conducerea PNL s-a întrunit în ședința Biroului Permanent Naţional pentru a valida listele pentru alegerile parlamentare. Pe liste se regăsesc avocaţi, medici, profesori, dar şi un cascador. Astăzi au fost validaţi mai bine de jumătate dintre candidaţi din 35 de filiale. În primă fază, PNL validează listele unde nu este foarte mare scandal, însă luni vor intra organizațiile [...]
Cherecheş vrea să scape de arest la domiciliu
Cătălin Cherecheş, primarul de Baia Mare (suspendat din funcţie prin ordin de prefect), este în arest la domiciliu din 10 august. Măsura nu este pe placul lui Cherecheş şi a contestat la Curtea de Apel Cluj decizia judecătorilor. Asta după ce Tribunalul Cluj a respins solicitarea de înlocuire a arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar. Dosarul legat de contestaţia [...]
Cherecheş a solicitat înlocuirea măsurii arestului la domiciliu
Cătălin Cherecheş, primarul de Baia Mare (suspendat din funcţie), a solicitat Tribunalului Cluj să înlocuiască măsura arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar. La termenul de astăzi, magistraţii au hotărât că arestul la domiciliu va fi prelungit şi după data de 8 septembrie. Instanţa a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestului la domiciliu luată faţă [...]
Cherecheş chemat la Cluj
Cătălin Cherecheş, primarul de Baia Mare (suspendat din funcţie), a fost citat la Cluj. O nouă şedinţă de judecată are loc în 31 august, de la ora 10.00, la Tribunalul Cluj. Dosarul vizează verificarea măsurii preventive dispuse în cazul lui Cherecheş. Acesta a fost arestat preventiv, în 26 aprilie, în urma unui flagrant, iar în 20 mai, a fost trimis în judecată pentru [...]
Cherecheş în arest la domiciliu
Cătălin Cherecheş, primarul de Baia Mare suspendat din funcţie prin ordin de prefect, a scăpat de arestul preventiv. Curtea de Apel Cluj a dispus, în 10 august, punerea de îndată în libertate a lui Cherecheș. Acesta a fost arestat preventiv, în 26 aprilie, în urma unui flagrant, iar în 20 mai, a fost trimis în judecată pentru infracţiuni de corupţie (luare de mită în formă [...]
Jurământ şi suspendare. Cherecheş scos din Primăria Baia Mare pe uşa din dos
Primarul de Baia Mare, Catalin Chereches a depus astăzi juramantul de investire in functie. In prezenta majoritatii membrilor Consiliului Local Municipal, primarul Chereches a fost investit in functia de primar. Asta, dupa ce, in sedinta de constituire a Consiliului Local Municipal Baia Mare din data de 24 iunie a.c. s-a dat citire incheierii prin care s-a dispus validarea alegerii in functia de [...]
Grumaz şi Cherecheş, cu mâna pe Biblie
Cătălin Cherecheş, primar ales în 5 iunie, va fi prezent luni, 18 iulie, în Baia Mare. Conform Primăriei Baia Mare, Cherecheş va depune jurământul pentru un nou mandat de primar. „Potrivit dispoziţiei Primarului Municipiului Baia Mare nr. 1229 din 12 iulie 2016, emisă în conformitate cu prevederile art. 39 alin. 2 şi art. 115 alin.1 lit. a, din Legea nr. 215/2001 privind [...]
O sentinţă în pronunţare în cazul Cherecheş
O cauză în care Cătălin Cherecheş, primar suspendat de Baia Mare, este parte, a fost soluţionată astăzi de Tribunalul Cluj. Pentru cel de al doilea dosar, sentinţa a rămas în pronunţare. Cătălin Cherecheş a ajuns astăzi în faţa judecătorilor de la Tribunalul Cluj. Două cauze pe numele primarului suspendat din funcţie au avut termen în 13 iulie după ce dosarul a fost [...]
Cherecheş la Tribunalul Cluj
Cătălin Cherecheş a ajuns astăzi în faţa judecătorilor de la Tribunalul Cluj. Două cauze pe numele primarului suspendat din funcţie au termen astăzi după ce dosarul a fost strămutat la instanţa clujeană. Cătălin Cherecheş, primar de Baia Mare suspendat din funcţie, a fost trimis în judecată pentru infracţiuni de corupţie (luare de mită în formă continuată). Cauza se [...]
Cherecheş vrea „acasă” de ziua lui
În 7 iulie, Cătălin Cherecheş, primarul de Baia Mare suspendat din funcţie, împlineşte vârsta de 38 de ani. Acesta intenţionează să depună jurământul în faţa Consiliului Local Baia Mare pentru noul mandat de primar chiar de ziua lui de naştere. În acest sens, a fost emisă dispoziţia Primarului Municipiului Baia Mare nr. 1123 din 4 iulie 2016, prin care se convoacă o [...]
Verdict pentru Cherecheş. Vezi ce a decis instanţa
Curtea de Apel Cluj s-a pronunţat în legătură cu cele două solicitări formulate de avocaţii lui Cătălin Cherecheş, primarul de Baia Mare suspendat din funcţie. Este vorba de verificarea măsurii preventive (contestaţie formulată după ce Tribunalul Maramureş a constatat legalitatea arestării preventive). Cel de-al doilea dosar face referire a o cerere de strămutare a dosarului, [...]